According to NASA, this unique angle will give scientist a great opportunity to study the geological layers in this area. It looks like a dried lake to me—of course is not—but that's just my ignorant untrained eye making things up.

Imagine "monolitului" a fost realizată de la o altitudine de 280 de kilometri, cu ajutorul unei camere de înaltă rezoluţie de la bordul sondei spaţiale Mars Reconnaissance Orbiter. După ce a fost publicată pe site-ul Lunar Explorer Italia, imaginea a aprins din nou discuţiile cu privire la viaţa pe Marte.
Yisrael Spinoza, purtătorul de cuvânt pentru departamentul HiRISE a Lunar and Planetary Laboratory, de la Universitate Arizona, a dat cititorilor imaginea originală pentru ca oamenii să se lămurească singuri despre ce este vorba. "Nu ar fi corect să ne referim ca fiind un monolit sau structură pentru că ar implica ceva artificial, ca şi cum ar fi fost pus acolo de cineva. În realitate este mult mai probabil ca bolovanul să fi fost creat prind desprinderea din terenul stâncos înconjurător, formând un obiect relativ regtangular", a declarat Spinoza.

Alfred McEwen, cercetătorul principal de la departamentul HiRISE al Univesităţii Arizona, a afirmat că "există o sumedenie de obiecte regtangulare pe Pământ, Marte şi alte planete".
Buzz Aldrin a alimentat disputa afirmând că un monolit similar a fost descoperit pe luna lui Marte, Phobos. "Ar trebui să vizităm lunile lui Marte. Există un monolit acolo, o structură foarte neobişnuită pe acest mic obiect, de forma unui cartof, care orbitează Marte odată la şapte ore", a declarat Buzz Aldrin pentru un canal de televiziune american.

Planul propus vine ca răspuns la retragerea Staţiei Spaţiale Internaţionale, şantierul urmând să fie folosit pentru asamblarea de navete spaţiale capabile să ajungă la Lună şi Marte.
Staţia Spaţială Internaţională este programată să se închidă în 2016, dar există discuţii pentru prelungirea activităţii până în 2020.
Nu numai europenii şi ruşii vor să asambeze navetele direct în spaţiu, ci şi NASA care şi-a exprimat interesul pentru contruirea navetelor viitoare direct pe orbită.
Majoritatea agenţiilor spaţiale din lume se vor întâlni în luna iuni la Haga, iar şantierul spaţial va fi pe agenda de discuţii.
Roţile robotului Spirit, care explorează de mai mult de cinci ani planeta Marte, au rămas blocate în solul marţian de câteva săptămâni. O echipă a Jet Propulsion Laboratory (JPL), aparţinând NASA, a identificat problema şi urmează efectueze o serie de teste cu ajutorul unui prototip de test, pe Pământ. "Spirit este într-o situaţie foarte dificilă", a spus managerul de proiect al JPL, John Callas.
Inginerii şi oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi, deoarece şasiul robotului ar putea atinge stratul stâncos de sub nisip, ceea ce ar putea să complice eforturile de a-l salva. Ei au încetat pentru moment să mai trimită comenzi robotului şi spun că ar putea să dureze mai multe săptămâni până când acesta va fi repus în funcţiune, precizează Associated Press.
Spirit, alături de "geamănul său" Opportunity, au aterizat în puncte opuse ale planetei Marte în 2004 şi şi-au depăşit cu mult cele trei luni prevăzute iniţial de misiune. Spirit este dotat cu şase roţi, dintre care doar cinci mai sunt funcţionale, deoarece roata din faţă dreapta s-a defectat în urmă cu trei ani.
În ultima vreme, Spirit a început să îşi arate vârsta. Luna trecută a avut câteva probleme tehnice care includ pierderi de memorie şi lipsa de răspuns la comenzi. Deşi a fost reparat la momentul respectiv, inginerii nu au reuşit încă să descopere ce anume a provocat defecţiunile.
Oamenii de ştiinţă afirmă că descoperirea unor vulcani noroioşi pe Marte ar putea impulsiona căutarea de viaţă pe planeta roşie.

FOTO: nasa.gov
Dacă viaţa a existat vreodată pe Marte, dovada ar putea fi îngropată imediat sub suprafaţă, unde este încă suficient de cald pentru ca apa să rămână în stare lichidă.
Vulcanii noroioşi ar putea transporta roci de la o adâncime de câţiva kilometri până la suprafaţă, unde exploratorii robotici ar colecta mostre. Detalii au fost prezentate la o conferinţa Lunar and Planetary Science din Texas.
Folosind imagini preluate cu ajutorul misiunii Mars Odyssey, Carlton Allen şi Dorothy Oehler de la Central Spaţial Nasa din Huston, au identificat zeci de movile în câmpiile nordice de pe Marte despre care spun că seamănă foarte mult cu vulcanii noroioşi de pe Pământ. Scanarea în infraroşu a arătat că domurile se răcesc mare repede noaptea decât rocile din împrejur, prin urmare se aşteaptă să fie alcătuite din sedimente.
Folosindu-se şi de date de la Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) au determinat că domurile sunt mai oxidate decât restul câmpiei, ceea ce ar sugera prezenţa oxidului de fier, care se formează în prezenţa apei lichide.
Sursa: bbc.co.uk
